Pagini

miercuri, 5 octombrie 2011

CEŞCUŢA

sau cum părinţii îşi modelează copiii sau cum „Olarul” are grijă de noi toţi

Am primit într-o zi, pe adresa de mail, o poveste foarte frumoasă şi plină de învăţăminte.  Am citit-o cu emoţie şi mi s-a părut de un mare ajutor în a-i da un răspuns potrivit fetiţei mele.  Mă întreba ea de ce trebuie să-şi facă temele zilnic şi de ce trebuie să lucreze suplimentar; de ce nu o las să facă doar ceea ce-i place şi de ce adulţii o îndrumă.  Dar şi eu am găsit în ea învăţăminte atunci când m-am lovit de dificultăţi.


O împărtăşesc cu voi, lăsându-vă să găsiţi singuri morala pe care părintele Arsenie Boca a aşezat-o cu măiestrie între rândurile ei.

În vizită la psiholog


A fi părinte este poate cel mai important si greu rol din seria de roluri pe care le interpretam in viata. Deseori, ca părinţi, întâmpinăm probleme în relaţiile cu copiii noştri. De cele mai multe ori reuşim să le rezolvăm implicându-ne singuri sau împreună cu bunicii, educatoarea /învăţătoarea/profesorul. Uneori însă, nu le acordăm atenţia cuvenită sau acţionăm sub influenţa emoţiilor de moment – consecinţa fiind aceea că problemele copiilor se acutizează. Uităm de unde au început şi ne trezim într-o zi că nu mai înţelegem comportamentul copilului nostru. Stresaţi de problemele cotidiene facem greşeală să considerăm că vina aparţine copilului.

Al 8-lea motiv pentru care să NU vii la psihoterapeut


  1. Pentru că te simţi atât de puternic încât ai impresia că poţi muta şi munţii.
  2. Pentru că cel mai neînsemnat lucru îţi trezeşte curiozitatea;
  3. Pentru că la locul de muncă te simţi apreciat, şeful se poartă bine cu tine iar colegii te respectă;
  4. Pentru că acasă este … acasă; cineva te aşteaptă cu drag.
  5. Pentru că te iubeşti aşa cum eşti şi nu doreşti să schimbi nimic la tine.
  6. Pentru că ceilalţi te acceptă iar tu nu doreşti ca ei să schimbe ceva la ei.
  7. Pentru că nimic nu te sperie, trăieşti viaţa din plin.
  8. Pentru că te regăseşti pe tine în cele de mai sus, eşti calm, liniştit, relaxat şi…. zâmbeşti. 

Sau nu? Şi atunci te întreb, oare cât de mult te minţi pe tine însuţi?  Cât de mult te amăgeşti?  Şi, … mai poţi?
Nu înseamnă că toată lumea ar trebui să meargă la terapie. Fiecare dintre noi ştim când vrem să fim însoţit într-o zona a preocupărilor noastre şi când nu.  Ştim daca ne simţim blocaţi/ copleşiţi /frustraţi sau trecem printr-o situaţie pe care ştim să o gestionam.  Ştim când vrem să schimbăm ceva şi când nu.
Şi ştim când a venit momentul să contactăm  un psihoterapeut.